Când suntem mici explorăm necunoscutul. Îl testam și ne testăm limitele. Ne este frică de necunoscut, dar îmbrățișăm curioși schimbarea.
Experimentăm. Nu știm ce înseamnă fierbinte sau rece sau ce înseamnă zambetul sau lacrimile. Pe parcurs, odată cu învățatul și definirea mediului înconjurator, învățam și ce înseamnă durerea, plăcerea, bucuria, teama până într-atât încât frica de a nu suferi ne împiedică să experimentăm bucuria. Uităm că putem alege să experimentăm totul prin bucurie, bine și bun.
Unii dintre noi nici nu cunosc conceptul de bucurie, fericire, liniște, conectare cu sine – este îngropat adânc sub maștile sociale, nenumăratele cojoace ale Babei Dochia. Căci și acolo în povestea de mult spusă, este un talc ascuns al reconectarii cu noi – în echilibru, fără măști grele și care ne dau impresia că ne țin de cald.
Suntem, de cele mai multe ori, proprile noastre piedici în calea dezvoltării și reușitelor personale pentru că ne este frică de ce poate aduce necunoscutul.
Câti dintre noi refuză să încerce mâncăruri noi, experiențe noi, haine de alte culori decât cele cu care suntem obișnuiți?
Frica de necunoscut vine la pachet cu obișnuințele și cu scuzele pe care le găsim pentru experimentarea recurentă a diverselor valențe ale obișnuințelor sau ale numeroaselor cutii din care nu vrem să ieșim.
Găsim motive pentru care “ne scuzăm” stările care ne păstrează în zonele noastre de confort.
Cu cât ne obișnuim sistemul intern cu incertitudinea, cu atât vom ști cum să răspundem stărilor de frica în fața necunoscutului până la punctul la care Necunoscutul devine Cunoscut.
Cum așa?
Aduci liniște în mijlocul furtunii, îți poți păstra mintea activă, în prezent, capabilă să poată lua decizii asumate și conștiente, cât mai apropiate de nevoile reale ale Carierei tale de OM.
Da, aduc un concept nou – cariera de om care, asemeni, oricărui alt aspect pe care îl parcurgem între naștere și plecare, este cel mai provocator job pe care îl avem.
Frica de necunoscut, schimbarea, cariera de om, nu trebuie să sperie. Daca te uiți cu atenție la cât de mult ai realizat, tu, omul, chiar și atunci când te pierzi printre diverse concepte și experimente care nu sunt ale tale, vei descoperi cât de puternic ești și cât de pregătit ești, de fapt, să răspunzi cu eleganță necunoscutului.
Frica, în forma ei benefic utilizată, este constructivă. Ne ajută să ne păstrăm atenți, activi, prezenți. Știți vorba aceea “frica păzește pepenii” – fix despre acel dozaj echilibrat de frică benefică este vorba.
Dacă am fi atenți la noi, am descoperi care sunt extremele între care facem echilibristică și care sunt momentele în care am “performat” în cariera noastră de om. Am descoperi drumul către echilibrul intrerior care ne păstrează liniștiți când este mai mare furtuna în jurul nostru.
Și avem numeroase modalități de a ne ajuta să ne recalibrăm:
- Uită-te diferit la situație. Modul în care încadrăm sițuațiile, afectează modul în care luăm deciziile. De aceea ai nevoie să fii un observator al situațiilor necunoscute, neplăcute, dificile. Cercetările arată, de exemplu, că, dacă un tratament pentru o nouă boală este descris ca fiind 95% eficient și altul ca 5% ineficient, oamenii îl preferă pe primul, chiar dacă cele două sunt identice din punct de vedere statistic. Fiecare inovație, fiecare schimbare, fiecare transformare – personală sau profesională – vine cu potențiale avantaje și dezavantaje.
Modul în care ne uităm la situație, schimbă presiunea pe care o simțim din partea acelei situații. Schimbarea mentalității, schimbă gradul de frică pe care îl experimentăm față de o situație.
Este ușor? Nu. Dar oricare dintre mentorii Restart Zone poate fi alături de tine dacă alegi să pornești pe acest drum de recalibrare și reconectare la calitatea și cariera ta de om.
- Fii tot timpul pregătit pentru a-ți asuma și schimbări, riscuri, neprevazut. Intuiește pe anumite situații ce poate apărea neprevazut, dar cu FOARTE mare grijă căci poți trece într-o zonă neprietenoasă– paranoică. Nu identifica modelarea de risc cu acțiunea efectivă.
Sau, altfel spus, nu genera ceea ce modelezi doar ca să eviți un risc închipuit/ posibil căci te vei duce către un alt matrix, nenatural, manipulat al realității. Devii, cu un anumit grad, creatorul propriei nefericiri.
Prevede, dar nu crea. Modelarea se face pentru a te antrena să nu îți fie frică de necunoscut, nu pentru a genera situații neplăcute în viața ta. Este o linie fină, foarte fină, mai ales în zona de business.
Te-am facut curios? Vrei să afli mai mult despre The Shift – Schimbarea și Reconectarea la minunata ta cariera de OM?
Hai alături de noi în programul “Calea către echilibrul interior” să facem treabă bună pentru tine și să creștem frumos mediul în care trăim.